Noaptea Muzeelor 2026: Lista completă a locurilor care pot fi vizitate gratuit în București și în alte orașe din țară

0
4
noaptea-muzeelor-2026:-lista-completa-a-locurilor-care-pot-fi-vizitate-gratuit-in-bucuresti-si-in-alte-orase-din-tara
Noaptea Muzeelor 2026: Lista completă a locurilor care pot fi vizitate gratuit în București și în alte orașe din țară

Zeci de muzee, monumente istorice și clădiri emblematice din București își vor deschide porțile pentru public în cadrul ediției din 2026 a Nopții Muzeelor. Sâmbătă, 23 mai, vizitatorii vor avea acces la expoziții, recitaluri, tururi ghidate, demonstrații tematice și activități interactive organizate de unele dintre cele mai importante obiective culturale ale Capitalei. Muzeul Antipa, Palatul Cotroceni, Arcul de Triumf, Muzeul Militar Național și sediul Primăriei Municipiului București se numără printre instituțiile care vor putea fi vizitate gratuit în cadrul unui program ce se va desfășura până târziu în noapte.

Inițiat în 2005 sub egida Consiliului Europei și coordonat la nivel european de Rețeaua Europeană a Organizațiilor Muzeale (NEMO), „Noaptea Muzeelor” ajunge anul acesta la cea de-a 22-a ediție în România.

Noaptea Muzeelor 2026: Evenimente organizate în București

Muzeul Militar Național participă la Noaptea Muzeelor

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” organizează sâmbătă, 23 mai, între orele 12.00 și 24.00, evenimentul „O Noapte la Muzeul Militar Național”, în cadrul programului Noaptea Muzeelor. Intrarea va fi gratuită. Astfel, vor putea fi vizitate pavilioanele de istorie militară generală și istoria aeronauticii, iar între orele 17:00 și 18:30, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale va susține o serie de concerte cu muzică de fanfară, marșuri militare și muzică de promenadă.

De asemenea, militari din cadrul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” vor executa exerciții de tip „drill team”, între orele 18:00 și 19:00. La activitate vor lua parte, ca în fiecare an, reprezentanți ai asociațiilor de reconstituire istorico-militară care vor susține, începând cu ora 16:00, demonstrații și prezentări legate de istoria purtătorilor de arme români, de-a lungul epocilor istorice.

Noaptea Muzeelor 2026 la Antipa

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” participă și anul acesta la Noaptea Muzeelor, invitând publicul să descopere gratuit expoziția permanentă și să ia parte la o serie de activități speciale dedicate naturii, cercetării și vieții care prinde contur după lăsarea întunericului. Programul special va începe sâmbătă, 23 mai 2026, la ora 18:00, și se va încheia duminică, 24 mai 2026, la ora 01:00. 

Primăria Capitalei își deschide porțile pentru vizitatori

Sediul Primăriei Municipiului București va putea fi vizitat gratuit sâmbătă, între orele 18:00 și 24:00. Programul include tururi ghidate dedicate istoriei și arhitecturii clădirii-monument, expoziții tematice și momente de muzică live.

Vizitatorii vor putea descoperi expoziția „Bucureștiul care n-a mai fost”, precum și o expoziție dedicată unor foști primari care au contribuit la dezvoltarea Capitalei. În curtea interioară vor avea loc concerte și activități interactive pentru public.

Program special la Muzeul Național al Literaturii Române

Muzeul Național al Literaturii Române participă la Noaptea Muzeelor cu un program extins, desfășurat între orele 14:00 și 24:00. Vizitatorii vor putea lua parte la tururi ghidate dedicate copiilor și adolescenților, vernisaje, concerte și întâlniri culturale organizate în grădina muzeului. De asemenea, vor putea fi vizitate și casele memoriale „George și Agatha Bacovia” și „Tudor Arghezi – Mărțișor”, aflate în administrarea instituției.

Vizite gratuite la Arcul de Triumf

Arcul de Triumf va fi deschis publicului între orele 18:00 și 22:00. Accesul este gratuit, iar vizitatorii vor putea vedea atât expoziția permanentă dedicată monumentului, cât și expoziția temporară „Evocarea participanților din Primul Război Mondial”, organizată cu ocazia evenimentului.

Recitaluri și expoziții la Palatul Mogoșoaia

Palatul Mogoșoaia își așteaptă vizitatorii între orele 18:00 și 22:00, cu acces gratuit la palat, expozițiile găzduite în incintă și spațiile exterioare. Pe parcursul serii, publicul va putea participa și la recitaluri de muzică live, organizate în cadrul programului special pregătit pentru Noaptea Muzeelor.

Noaptea Muzeelor la Ateneul Român

Ateneul Român se alătură ediției din acest an a Nopții Europene a Muzeelor printr-un program special organizat de Filarmonica George Enescu în parteneriat cu Muzeul Național George Enescu. Simbol al culturii române și deținător al Mărcii Patrimoniului European, edificiul va putea fi vizitat sâmbătă, 23 mai, între orele 22:00 și 00:00.

  • Accesul este gratuit pe baza unei rezervări prealabile, însă începând cu ora 23:00 intrarea va fi permisă și fără rezervare, în limita locurilor disponibile. Ultima intrare este programată la ora 23:30.

Program special la Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român participă la ediția din acest an a Nopții Europene a Muzeelor cu acces gratuit pentru public, sâmbătă, 23 mai. Vizitatorii vor putea descoperi, între orele 18:00 și 20:30, expoziția permanentă „Legea creștinească”, amenajată la parterul muzeului, care aduce în prim-plan universul spiritual și artistic al satului românesc.

Pe lângă expoziția permanentă, instituția va găzdui cinci expoziții temporare și Târgul „100 de tradiții românești”, eveniment dedicat promovării meșteșugurilor și patrimoniului cultural tradițional. Accesul este gratuit.

Colecția Publică de Istorie Feroviară Românească – CENAFER

Pasionații de trenuri și istorie vor putea vizita, în cadrul Nopții Muzeelor, Colecția Publică de Istorie Feroviară Românească, administrată de CENAFER. Spațiul își va deschide porțile sâmbătă, între orele 20:00 și 02:45, iar accesul va fi gratuit.

Vizitatorii vor avea ocazia să descopere exponate care ilustrează evoluția transportului feroviar în România și în Europa, de la primele vagonete care circulau pe șine de lemn în Transilvania până la marile proiecte de infrastructură feroviară. Printre atracțiile prezentate se numără povestea Podului „Carol I” de la Cernavodă, istoria celebrului Orient Express și numeroase obiecte și machete care ilustrează dezvoltarea căilor ferate de-a lungul ultimelor secole.

Noaptea Muzeelor la Muzeul Național Cotroceni

Muzeul Național Cotroceni va putea fi vizitat între orele 17:00 și 23:00, accesul fiind gratuit pe baza prezentării unui act de identitate la intrare. Traseul include Saloanele Regale – Holul de Onoare, Sufrageria Germană, Salonul de Vânătoare, Salonul Florilor și Biblioteca Regelui Ferdinand – dar și Spațiile Medievale, precum Pivnița Mare și Cuhnia. Programul este completat de mai multe expoziții temporare, care oferă vizitatorilor o perspectivă amplă asupra patrimoniului istoric și cultural al ansamblului Cotroceni.

Muzeul Național al Pompierilor

Muzeul Foișorul de Foc va fi deschis publicului pe 23 mai 2026, în intervalul 17:00 – 23:00, iar accesul va fi gratuit. V izitatorii vor putea descoperi expoziția „Pompierii de ieri și de astăzi”, care prezintă istoria salvatorilor de profesie prin intermediul a șapte săli tematice. Spațiul muzeal, considerat un reper al patrimoniului urban bucureștean, oferă o perspectivă asupra evoluției activităților de intervenție și protecție civilă din România.

Noaptea Muzeelor 2026 la Arhivele Naționale ale România

Arhivele Naționale ale României își vor deschide porțile pe 23 mai 2026, în intervalul 20:00 – 02:00, în cadrul programului „Uși deschise către lumea arhivelor istorice”. Accesul publicului va fi gratuit. Programul include expoziția „Din tezaurul Arhivelor”, care reunește documente ce ilustrează evoluția Țării Românești și a Moldovei din secolul al XIV-lea până în epoca modernă, dar și expoziția temporară „Brâncuși între formă și spirit”.

Vizitatorii vor avea acces și în sala de protocol care găzduiește mobilier provenit de la Mănăstirea Mihai Vodă, într-un demers ce oferă o perspectivă rară asupra patrimoniului istoric și administrativ al României.

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București

Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București participă la ediția din acest an a evenimentului „Noaptea Muzeelor”, oferind publicului acces gratuit sâmbătă, 23 mai 2026, în intervalul 18:00 – 24:00.

Vizitarea Palatului CCIB se va realiza prin tururi ghidate organizate la fiecare 30 de minute. Traseul include unele dintre cele mai reprezentative spații ale clădirii, precum Aula Carol I, Sala George G. Assan, Sala de Bal și Sala Ștefan Burcuș, într-un demers dedicat valorificării patrimoniului arhitectural și istoric al edificiului.

„Noaptea Atelierelor” la UNArte

Evenimentul organizat de Universitatea Națională de Arte din București va avea loc sâmbătă, 23 mai 2026, în intervalul 18:00 – 01:00, iar accesul publicului va fi gratuit. Evenimentul propune o experiență interactivă menită să aducă mai aproape educația artistică de comunitate.

Vizitatorii vor putea descoperi procesul creativ chiar în spațiile în care acesta se desfășoară, prin tururi ghidate în atelierele și departamentele universității, demonstrații artistice live, performance-uri interdisciplinare și sesiuni de dialog cu studenții.

„Noaptea Legendelor” la Galeriile Artmark

De Noaptea Europeană a Muzeelor, Galeriile Artmark își invită publicul, sâmbătă seară, la „Noaptea Legendelor”, o noapte dedicată marilor nume din artă, sport și muzică. Accesul publicului la Palatul Cesianu-Racoviță se va face între orele 19:00 și 23:00, și nu doar cu intrare liberă, ci și cu intrarea automată într-o tombolă extraordinară ce aduce tricourile echipei Naționale de Fotbal a României într-o ediție specială, de colecție: „Naționala Culturii”. „Noaptea Legendelor” de la Artmark propune astfel o experiență culturală aparte, în care patrimoniul artistic, memoria sportivă și cultura pop contemporană se întâlnesc într-un singur spațiu.

Noaptea Muzeelor 2026 în mai multe orașe din România

Evenimentul nu se desfășoară doar în Capitală. Programe speciale sunt pregătite și în alte orașe ale țării, printre care Cluj-Napoca, Constanța și Oradea, unde publicul va avea acces la muzee, monumente istorice, expoziții și tururi ghidate organizate cu ocazia Nopții Muzeelor 2026.

Lista completă a instituțiilor din fiecare județ al țării poate fi consultată aici.

Editor : C.S.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.