
Platforma Belvedere de pe Tâmpa, unul dintre cele mai populare puncte turistice din Brașov, a fost închisă din cauza degradării avansate. Autoritățile au restricționat accesul pentru siguranța vizitatorilor și pregătesc lucrări de consolidare. Platforma a fost amenajată în 1905, ca parte a unui restaurant, care a ars în urma unui incendiu.
Una dintre principalele atracții turistice din Brașov, platforma Belvedere, va fi înlocuită din cauza degradarii.
„Autoritatile locale au restricționat accesul pe această platformă, din cauza pericolului. Bucăți de beton s-au desprins și asta reprezintă un risc pentru turiști”, transmite jurnalistul Digi24, Bianca Venter.
„Cred că ar putea fi modernizată, eu știu, securizată. Nu mi s-a părut, când am fost, că exista foarte multă securitate, mai ales în zona aceea a abruptului”, spune o localnică.
„Era destul de multă lume acolo, era frumos să mai mergi să vezi Brașovul”, povestește cineva.
„E necesar să fie refăcută. Dacă e vorba de o perioadă de timp, nu e cu supărare”, concluzionează altcineva.
Autoritățile locale spun că e necesară intervenția de infrastructură, pentru consolidarea platformei.
„CLSU a decis închiderea acestei platforme și realizarea unei noi platforme din lemn stratificat. Această soluție a fost aleasă în primul rând pentru că e prietenoasă cu mediul, dar și pentru că durata de realizare a noii platforme va fi destul de mică”, transmite purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Platforma a fost amenajată în 1905, ca parte a unui restaurant, care a ars în urma unui incendiu. Localul nu a mai fost reconstruit și a rămas doar platforma, care în timp a devenit principalul punct de belvedere al orașului.
reporter: Bianca Venter
operator: Dan Dascălu
Editor : Izabela Zaharia

