ANM a emis noi alerte de ploi, vijelii și vânt puternic. Ce zone sunt afectate de cod galben și cum va fi vremea în București HARTĂ

0
3
anm-a-emis-noi-alerte-de-ploi,-vijelii-si-vant-puternic.-ce-zone-sunt-afectate-de-cod-galben-si-cum-va-fi-vremea-in-bucuresti-harta
ANM a emis noi alerte de ploi, vijelii și vânt puternic. Ce zone sunt afectate de cod galben și cum va fi vremea în București HARTĂ

Meteorologii au emis noi alerte de vreme rea. Pe parcursul zilei de vineri sunt anunțate ploi și vânt puternic. De asemenea, au fost emise și două avertizări cod galben de intensificări ale vântului, valabile vineri și sâmbătă în mai multe județe. 

ANM a emis o informare de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului, valabilă în intervalul 22 mai, ora 10 – 23 mai, ora 21. 

Astfel, vineri, în sudul, estul și centrul țării, iar sâmbătă, îndeosebi în sudul teritoriului „vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp, local cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat vor depăși 40 l/mp”, informează meteorologii.

„Vântul va avea intensificări temporare în estul și sud-estul țării, iar vineri (22 mai) local și în vest și centru, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă vor fi rafale de 60…90 km/h”, mai precizează aceștia.

Noi alerte cod galben de vânt

De asemenea, ANM a emis și un cod galben de vânt puternic valabil pe parcursul zilei de vineri, până la ora 21:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat „vor fi intensificări ale vântului în Moldova și în nord-estul Munteniei, cu viteze de 50…65 km/h”.

Foto: ANM

Sâmbătă dimineața va intra în vigoare un nou cod galben de intensificări ale vântului, care va fi valabil până la ora 21:00.

Astfel, ANM anunță că „vor fi intensificări ale vântului în centrul și sudul Moldovei, Dobrogea, precum și în estul și în nord-estul Munteniei, cu viteze de 50…65 km/h”. 

Foto: ANM

Vremea la București

În Capitală, vineri, cerul va avea înnorări, iar îndeosebi după orele amiezii vor fi perioade cu averse (10…15 l/mp), descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 13…14 grade.

Sâmbătă, cerul va avea înnorări și trecător dimineața va ploua slab, apoi cu o probabilitate mai mare după amiaza și seara vor fi perioade cu averse (4…5 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade.

ANM precizează că în intervalul 22 mai, ora 10 – 23 mai, ora 21, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de informare meteorologică ce vizează instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului.

Editor : C.S.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.