Cu 66 de milioane de ani în urmă, un asteroid uriaș a lovit Pământul în zona în care astăzi se află Peninsula Yucatan și Golful Mexicului. Impactul a schimbat în mod drastic planeta noastră și atmosfera ei, provocând dispariția dinozaurilor și a celor mai multe specii de plante și animale care existau la acea vreme. Dar cum ar fi fost să simți un impact atât de mare? Ce ai fi văzut în ultimele clipe înainte de ciocnire și ce ai fi putut face ca să supraviețuiești?
Experți în meteoritică și paleontologie au creat o cronologie detaliată bazată pe zeci de ani de cercetări despre acest incident devastator.
Cu o zi înainte de impact, în locul ce va deveni punctul zero, este o temperatură plăcută – 26 de grade Celsius – și umiditate ridicată. Timp de aproximativ o săptămână, asteroidul a fost vizibil doar noaptea.
Întrucât roca gigantică se îndreaptă direct înspre Pământ, ea apare pe cer ca o stea nemișcată. Nu există nicio coadă vizibilă în urma ei întrucât nu este vorba despre o cometă, ci un asteroid stâncos.
În ultimele 24 de ore, lumina reflectată de asteroid devine vizibilă și în timpul zilei, dar arată tot ca o planetă sau o stea. Lumina devine mai intensă doar în ultimele ore înainte de impact.
Cu câteva minute sau secunde înainte de impact, ai fi văzut o minge de foc foarte luminoasă și ai fi auzit niște pocnete sau trosnituri. Aceste sunete sunt rezultatul unui efect fotoacustic: lumina intensă a mingii de foc încălzește pământul, care apoi încălzește aerul de deasupra sa, ceea ce declanșează unde de presiune sau sunet.
Primele secunde și minute după impactul asteroidului
Apoi, se produce un boom sonic asurzitor din cauză că asteroidul se prăbușește mai rapid decât viteza sunetului. Însă, asteroidul este atât de mare – are un diametru de aproximativ 10 kilometri – încât lovește pământul înainte ca orice animal din apropiere de zona impactului să aibă timp să se adăpostească.
Energia enormă a asteroidului formează un crater uriaș printr-o serie de procese care durează în total doar câteva secunde. Când asteroidul lovește, energia sa este transferată suprafeței Pământului imediat sub forma unei combinații de energie cinetică, termică și seismică.
O serie de unde de șoc încălzesc și comprimă atât asteroidul, cât și ținta lovită. În timp ce undele de șoc se propagă, rocile crapă, se sparg și sunt propulsate, formând o depresiune în formă de bol – o cavitate tranzitorie – la câteva secunde după impact.
Căldura și presiunea intense topesc și vaporizează cantități mari de material, inclusiv asteroidul propriu-zis, ceea ce produce o fântână de vapori incandescenți cu o temperatură de peste 9.700 de grade Celsius.
În următoarele secunde, cavitatea se mărește cu mult peste diametrul original al asteroidului. Simulările au arătat că la doar 20 de secunde de la impact, cavitatea inițială a avut o adâncime de cel puțin 30 de kilometri – mai mult decât cel mai adânc loc de pe Pământ din acest moment: valea Challenger Deep din Groapa Marianelor, care ajunge până la 11 kilometri.
Marginea craterului are o înălțime de peste 20 de kilometri, de peste două ori mai mare decât muntele Everest, care are 8.849 de metri.
Această margine înaltă a craterului rezistă mai puțin de un minut, înainte să se prăbușească. În doar trei minute de la impact, în centrul craterului se formează un vârf de câțiva kilometri înălțime, care se prăbușește și el în alte câteva minute.
Indiferent dacă ai fi un dinozaur sau un gândac, dacă te aflai în apropiere de cavitatea tranzitivă, ai fi fost incinerat pe loc de explozie. Dar chiar și dacă ai fi fost la 2.000 de kilometri de epicentru, ai fi fost cel mai probabil ucis rapid de radiația termică și de vântul supersonic care se extinde acum din locul impactului.
Uragane devastatoare, temperaturi de sute de grade Celsius și megatsunamiuri înalte de 100 de metri
La cinci minute după impact, forța vântului a scăzut până la cea a unui uragan de categoria 5 care pune la pământ tot ce se află la 1.500 de kilometri sau mai puțin de punctul 0, distrugând orice nu a fost deja ars complet.
Temperatura atmosferei în această zonă se ridică până la 226 de grade Celsius – te simți ca într-un cuptor. Lemnul și plantele iau foc, iar incendiile se răspândesc peste tot.
Întrucât asteroidul s-a prăbușit în mare, atmosfera se umple cu aburi extrem de fierbinți, ceea ce face ca vântul să fie și mai letal.
Urmează apoi valurile provocate de cantitatea uriașă de rocă și apă mutată din loc din cauza impactului. Aceste megatsunamiuri înalte de 100 de metri lovesc mai întâi zonele cu ieșire la ceea ce astăzi se numește Golful Mexicului, inundând întinderi mari de uscat, înainte de a depozita cantități uriașe de resturi aduse de valuri, odată ce apa se retrage.
Craterul aproape că a ajuns la dimensiunea sa finală – un diametru de 180 de kilometri și o adâncime de 20 de kilometri. În mai multe locuri din America de Nord au fost descoperite bucăți mari de rocă care au fost catapultate la sute de kilometri distanță.
Dacă te afli la 2.000-3.000 de kilometri de epicentrul impactului și ai supraviețuit primelor câteva secunde, cel mai probabil vei muri oricum de la temperaturile foarte ridicate, din cauza cutremurelor, uraganelor, incendiilor și inundațiilor provocate de tsunamiuri sau de la resturile proiectate în urma impactului.
Temperaturile încep să scadă, iar cerul se întunecă pe întreg Pământul
Dar ce se întâmplă la distanțe mai mari? În primele cinci minute de la impact, dinozaurii din pădurile aflate în zone precum China sau Noua Zeelandă de astăzi au supraviețuit, însă ei nu au rămas neafectați pentru mult timp.
La o oră după impact, o centură de praf a încercuit globul. De pe partea cealaltă a planetei, nu ai fi conștient de tsunamiurile și incendiile din emisfera vestică, însă ai putea cu siguranță să observi cum cerul se întunecă.
La o zi după impact, tsunamiurile uriașe au traversat deja oceanele Atlantic și Pacific și au ajuns în Oceanul Indian din părți opuse. Ele au probabil înălțimi de până la 50 de metri, ceea ce provoacă distrugeri vaste în multe zone de coastă.
Tsunamiul provocat de cutremurul din Oceanul Indian din 2004, care a ucis peste 200.000 de oameni, a avut chiar și 30 de metri înălțime în unele locuri.
Temperaturile încep să scadă, pe măsură ce cerul se umple tot mai mult cu praf și funingine, blocând razele soarelui. Plantele nu mai pot face fotosinteză și încep să se închidă ca și când ar veni iarna.
În zonele care nu au fost afectate în mod direct de impactul asteroidului, animalele ce supraviețuiesc numai în condiții de vreme călduroasă sunt primele care mor.
Cei mai mulți dinozauri și alte reptile zburătoare și marine au murit cel mai probabil de frig în prima săptămână după impact. Reptilele mai mici cu un metabolism mai lent și cele cu o dietă mai flexibilă au supraviețuit mai mult.
Furtuni de ploi acide și „iarna de impact”
Cerul înnorat și temperaturile mai reci au declanșat multe ploi, însă acestea nu au fost ploi normale. Furtuni de ploi acide se formează peste tot pe Pământ.
Vegetația putrezită, fumul înecăcios și aerosolii de sulf se combină și răspândesc un miros foarte urât pe toată planeta.
Plantele și animalele terestre și cele din apele puțin adânci, care au supraviețuit în întuneric și frig, mor acum din cauza ploii acide corozive și a acidificării oceanelor.
După un an, incendiile s-au stins, vântul s-a calmat și oceanele sunt din nou liniștite. Ar putea părea că impactul asteroidului a lăsat în urmă doar o „cicatrice” pe fundul oceanului, însă efectele sale sunt în continuare devastatoare.
Atmosfera a rămas plină de praf, iar razele Soarelui nu s-au mai văzut de un an de zile. Temperatura medie la suprafață este acum cu 15 grade Celsius mai mică decât înainte de impact. A venit așa-zisa „iarnă de impact”, având efecte similare unei ierni nucleare.
Dinozaurii și reptilele marine au murit de mult timp. Animalele mici, precum mamiferele de mărimea unor șobolani și insectele, supraviețuiesc cu greu având foarte puține resurse. Peste 50% din toate speciile de plante au murit din cauza frigului și a lipsei luminii soarelui.
Având în vedere că doar speciile care au putut să se ascundă în vizuini și cele care trăiau sub apă au supraviețuit, este puțin probabil ca omul să fi putut supraviețui unui astfel de impact fără tehnologia modernă pe care o avem acum.
Fără coliziunea cu asteroidul și consecințele sale, primatele s-ar putea să nu se fi putut dezvolta destul încât să apară omul. Însă, omul modern provoacă acum schimbări asemănătoare în atmosfera Pământului cu cele care au dus la dispariția „strămoșilor” noștri reptilieni și ar putea duce într-o bună zi la dispariția propriei noastre specii.
Editor : Raul Nețoiu