Ciucu acuză RAR că este una dintre cele mai corupte instituții, după ce aceasta a cerut bani pentru date statistice: „Mișto, nu?”

0
1
ciucu-acuza-rar-ca-este-una-dintre-cele-mai-corupte-institutii,-dupa-ce-aceasta-a-cerut-bani-pentru-date-statistice:-„misto,-nu?”
Ciucu acuză RAR că este una dintre cele mai corupte instituții, după ce aceasta a cerut bani pentru date statistice: „Mișto, nu?”

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, spune despre Registrul Auto Român (RAR) că este una „dintre cele mai corupte instituții din Romania”. Supărarea edilului, exprimată într-o postare pe Facebook, vine în contextul în care RAR a cerut peste 66.000 de lei pentru a pune la dispoziția primarului o statistică cu numărul de mașini în funcție de fiecare normă de poluare, potrivit primarului.

„«Ce bine e când instituțiile statului comunică și împărtășesc date pe subiecte importante, ca să fundamentăm decizii cu impact asupra a milioane de oameni.» Asta mi-ar fi plăcut să spun după ce am solicitat RAR să ne dea STATISTIC numărul de mașini pe fiecare normă de poluare. În schimb, putem intra în posesia datelor pentru suma de 66.232 lei, TVA inclus. Mișto, nu?”, a scris Ciprian Ciucu pe pagina sa de Facebook.

Mesajul său continuă acuzând RAR de corupție:

„Asta din partea uneia dintre cele mai corupte instituții din România: vedem în fiecare zi în trafic masini care scot fum gros de eșapament, ce ne omoară cu zile, în timp ce întodeauna «au rar-ul»”.

Editor : B.E.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.