Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Chile

0
1
cutremur-cu-magnitudinea-6,9-in-chile
Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Chile

Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 a lovit nordul Chile, la aproximativ 30 de kilometri est de oraşul Calama, a anunţat luni institutul american de geologie United States Geological Survey (USGS).

Seismul s-a produs la o adâncime de 101,3 kilometri, în deşertul Atacama, conform aceleiaşi surse.

Autorităţile chiliene nu au raportat nicio victimă sau pagube materiale deocamdată, potrivit AFP, preluată de gerpres.

„Ameninţarea de tsunami este exclusă pentru coastele statului Chile”, a declarat Felipe Plaza, din cadrul Serviciului naţional de prevenire şi gestionare a dezastrelor, într-un videoclip publicat pe platforma X.

În imagini difuzate de postul TVN se pot vedea produse căzând de pe rafturile unui supermarket în timpul cutremurului.

Potrivit presei locale, mişcarea tectonică a fost resimţită în regiunile Arica, Tarapaca, Antofagasta şi Atacama.

Chile se află pe „Cercul de Foc al Pacificului”, un aliniament de vulcani care înconjoară cea mai mare parte a acestui ocean şi este una dintre cele mai active zone seismice din lume.

În 1960, ţara a fost lovită de cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată în istorie, cu o magnitudine de 9,5. Oraşul Valdivia a fost devastat atunci, iar 9.500 de oameni şi-au pierdut viaţa.

În 2010, în regiunea central-sudică a statului Chile, un cutremur puternic cu magnitudinea 8,8 a provocat moartea a 525 de persoane, dintre care aproximativ o sută au fost ucise de tsunami-ul care a urmat.

Editor : B.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.