
Iranul a dezvăluit luni identitatea celor 26 de jucători care vor reprezenta ţara la Cupa Mondială (11 iunie-19 iulie).
Selecţionerul Amir Ghalenoei i-a convocat, printre alţii, pe Mehdi Taremi, fostul atacant al echipelor Inter Milano şi FC Porto, care joacă în prezent la Olympiakos, precum şi pe Alireza Jahanbakhsh, fostul extremă al echipei Brighton.
De asemenea, este prezent şi fundaşul Ehsan Hajsafi, cu 145 de selecţii la activ, care ar putea deveni jucătorul cu cele mai multe selecţii din istoria echipei Team Melli dacă aceasta va trece de faza grupelor – ceea ce ar fi o premieră – şi dacă va juca toate meciurile, relatează News.ro.
Ghalenoei a decis, în schimb, să renunţe la Sardar Azmoun (91 de selecţii, 57 de goluri), deja ignorat în perioada internaţională din martie şi absent de pe lista preliminară.
Potrivit presei locale, absenţa sa s-ar datora lipsei sale de loialitate faţă de guvernul iranian, chiar dacă vicepreşedintele Abdolkarim Hosseinzadeh a cerut reintegrarea sa.
Delegaţia nu are încă vize
Delegaţia nu are încă vize, în timp ce echipa Melli urmează să plece în curând spre Tijuana, în Mexic, unde şi-a mutat tabăra de bază, iniţial instalată la Tucson, în Arizona.
Citiți și:
Lotul Spaniei la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Barcelona – Real Madrid: 8 – 0
Lotul Braziliei la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Ce a decis Ancelotti în cazul lui Neymar
Lotul Belgiei la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Ce jucători importanți lipsesc
Lotul Portugaliei la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Un nou record Cristiano Ronaldo
Primul meci/Parcurs
Într-un context geopolitic tensionat cu Statele Unite, una dintre ţările gazdă, Iranul – din grupa G – trebuie să înfrunte Noua Zeelandă şi Belgia la Los Angeles, apoi Egiptul la Seattle.
Grupa G:
Belgia
Egipt
Iran
Noua Zeelandă
Lotul Iranului la Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Portari: Alireza Beiranvand (Tractor, IRN), Hossein Hosseini (Sepahan, IRN), Payam Niazmand (Persepolis, IRN)
Fundaşi: Danial Eiri (Malavan, IRN), Ehsan Hajsafi (Sepahan, IRN), Saleh Hardani (Esteghlal, IRN), Hossein Kanaani (Persepolis, IRN), Shoja Khalilzadeh (Tractor, IRN), Milad Mohammadi (Persepolis, IRN), Ali Nemati (Foolad, IRN), Ramin Rezaeian (Foolad, IRN), Aria Yousefi (Sepahan, IRN)
Mijlocaşi: Rouzbeh Cheshmi (Esteghla, IRN), Saeid Ezatolahi (Shabab Al-Ahli, EAU), Mehdi Ghaedi (Al-Nassr, EAU), Saman Ghoddos (Kalba, EAU), Mohammad Ghorbani (Al-Wahda, EAU), Alireza Jahanbakhsh (Dender, BEL), Mohammad Mohebi (Rostov, RUS), Amir Mohammad Razzaghinia (Esteghlal, IRN), Mehdi Torabi (Tractor, IRN)
Atacanţi: Ali Alipour (Persepolis, IRN), Dennis Eckert (Standard Liege, BEL), Amirhossein Hosseinzadeh (Tractor, IRN), Shahriyar Moghanlou (Kalba, EAU), Mehdi Taremi (Olympiacos, GRE).
Editor : Liviu Cojan

