„Nu putem decât să ne bucurăm”: Cum răspunde Kremlinul la refuzul Ungariei de a trimite arme Ucrainei

0
2
„nu-putem-decat-sa-ne-bucuram”:-cum-raspunde-kremlinul-la-refuzul-ungariei-de-a-trimite-arme-ucrainei
„Nu putem decât să ne bucurăm”: Cum răspunde Kremlinul la refuzul Ungariei de a trimite arme Ucrainei

Kremlinul a salutat vineri faptul ca prim-ministrul Ungariei, Peter Magyar, menţine poziţia predecesorului sau, Viktor Orban, de a refuza trimiterea de arme Ucrainei, susţinând că s-ar ajunge mai repede la pace dacă livrările de armament către Kiev ar înceta.

„Apreciem aceasta pozitiv. Dacă una dintre părţi afirmă că nu consideră necesar să alimenteze conflictul, nu putem decât să ne bucurăm”, a declarat presei ruse purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia rusă de presă Interfax. Peskov a spus că Rusia ar prefera ca „toate ţările să ia această decizie, iar pacea ar veni mai repede”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a comentat declaraţiile făcute de şeful guvernului ungar după întâlnirea de joi cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, relatează Agerpres.

„I-am comunicat secretarului general că Ungaria nu va trimite arme sau echipament militar pentru conflictul ruso-ucrainean”, a scris Peter Magyar pe X, comentând rezultatele reuniunii desfăşurate la Bruxelles.

Peskov a profitat de ocazie pentru a sublinia că „în prezent, Europa participă la conflict de partea Ucrainei”. „Nu uitaţi că armele europene trag asupra noastră şi nu putem ignora aceasta. În consecinţă, Europa nu poate pretinde în niciun fel că ar putea juca rolul de mediator” între Moscova şi Kiev, a afirmat el.

Cu toate acestea, Dmitri Peskov a spus că însăşi faptul că în Uniunea Europeană se discută posibilitatea unor negocieri cu Rusia şi se caută parteneri pentru dialog „este, în sine, un lucru pozitiv, iar noi salutăm, desigur, acest demers”.

Editor : M.I.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.