Orașul din Bulgaria care a anunțat deja că vrea să găzduiască Eurovision 2027. Este printre destinațiile preferate ale românilor

0
2
orasul-din-bulgaria-care-a-anuntat-deja-ca-vrea-sa-gazduiasca-eurovision-2027.-este-printre-destinatiile-preferate-ale-romanilor
Orașul din Bulgaria care a anunțat deja că vrea să găzduiască Eurovision 2027. Este printre destinațiile preferate ale românilor

Bulgaria este în fierbere după ce DARA a câștigat marea finală a Eurovision 2026. Mai multe orașe, inclusiv destinații turistice vizitate de mulți români, iau în calcul posibilitatea să găzduiască ediția de anul viitor a competiției muzicale, relatează Novinite.

Burgas este unul dintre aceste orașe. Primarul localității, Dimitar Nikolov, a declarat public că orașul de la malul mării dorește să găzduiască concursul, deși Sofia ar fi favorita.

„Știu că Sofia ar fi o gazdă excelentă, dar declar dorința categorică a Burgasului de a găzdui” competiția, a scris Nikolov pe Facebook.

„Vom face tot posibilul să fie perfect. Și așa va fi”, a adăugat el spunând că victoria de sâmbătă seară este „un basm modern pentru tineri”.

„Indiferent cât de dificil este, nu renunțați niciodată”, a mai spus el.

Dezbaterea privind orașul-gazdă pentru Eurovision 2027 a început imediat după ce Bulgaria și-a asigurat prima victorie la competiția muzicală.

În timpul unei conferințe de presă la Viena, directoarea generală a Televiziunii Naționale Bulgare, Milena Milotinova, a declarat că Sofia se pregătește pentru posibilitatea de a organiza evenimentul anul viitor. Conform regulilor Eurovision, țara câștigătoare primește drepturile de găzduire, dar decizia finală privind orașul-gazdă se ia separat și nu revine automat capitalei.

Varna, orașul în care s-a născut DARA, a intrat de asemenea în dezbateri publice, deși autoritățile orașului nu au anunțat oficial o candidatură.

Înainte de marea finală, primarul orașului Varna, Blagomir Kotsev, scria: „Varna își susține propria țară. DARA reprezintă nu doar Bulgaria, ci spiritul și energia unei noi generații de talente bulgare.”

Ministrul Culturii, Evtim Miloshev, a declarat că rezultatul nu l-a surprins, argumentând că melodia și prestația scenică a DAREI generaseră deja reacții puternice înainte de finală.

„Acesta este, în cele din urmă, un concurs muzical. Talentul, emoția și artista DARA au fost cele care au contat pentru acest rezultat”, a spus el într-un interviu acordat BNT.

Editor : M.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.