Președintele american Donald Trump a refuzat să excludă folosirea armatei pentru a anexa Groenlanda, argumentând că apele din jurul insulei sunt pline de nave rusești și chinezești. În ciuda exemplelor clare de cooperare economică și militară între Beijing și Moscova, însă, adevărata amploare a acestui parteneriat este mult mai neclară, inclusiv în privința suveranității arctice, despre care cele două țări au viziuni fundamental diferite.
Pentru Rusia, regiunea arctică este esențială pentru identitatea, economia și direcția politică a țării – atât pe plan intern, cât și extern. Activitatea economică desfășurată în această regiune reprezintă 6% din PIB-ul Rusiei și 10% din exporturi, potrivit datelor oficiale.
Cu toate că Moscova a preferat mult timp ca această regiune să rămână accesibilă doar statelor arctice, începând din 2022, acest lucru nu a mai fost posibil.
Sancțiunile internaționale impuse între timp au făcut ca orice proiect de cooperare între Rusia și celelalte țări arctice să fie imposibil de realizat, iar Moscova întâmpină mari dificultăți în a investi în mod independent în această regiune din cauza problemelor economice, scrie The Insider.
Rusia și China și-au propus să coopereze pentru a dezvolta uzina de gaze naturale lichefiate Yamal din Siberia – un plan care a devenit necesar pentru Moscova după ce Uniunea Europeană a decis să renunțe la toate importurile rusești de GNL până în 2027.
„Există limite în privința a ceea ce poate face o Rusie puternic sancționată în infrastructură și pe plan comercial”, a spus cercetătorul Mathieu Boulegue din partea Programului Transatlantic de Apărare și Securitate al CEPA. „Acest lucru lasă Kremlinul într-o situație foarte dificilă.”
În plus, atacurile Ucrainei asupra terminalelor petroliere rusești au blocat aproximativ 40% din exporturile de petrol ale Rusiei, ceea ce înseamnă că Moscova nu poate profita de explozia prețurilor provocată de criza din Golful Persic.
„Ei au nevoie de investitori și clienți pentru resursele arctice”, a explicat și Elizabeth Wishnick, cercetătoare științifică de la organizația de analiză CNA din SUA. „Dar ei nici nu vor să depindă prea mult de o singură țară, nici măcar de partenerul lor strategic, într-o regiune care este atât de importantă pentru economia Rusiei.”
Rusia și China văd Arctica în două moduri fundamental diferite
Pentru a evita această situație, Rusia a apelat și la alți parteneri, precum India și Emiratele Arabe Unite. „India este un partener important pentru Rusia în Arctica. Personalul naval indian este instruit la Vladivostok pentru a lucra în apele arctice”, a mai spus Wishnick.
În ciuda eforturilor depuse de ruși, China este un partener foarte greu de înlocuit. „Există lideri locali sau afaceriști ruși care sunt oarecum frustrați de lipsa de interes și finanțare din partea Moscovei și văd implicarea chinezilor ca pe o oportunitate”, a spus Camilla T.N. Sorensen, profesor asociat de la Colegiul Regal de Apărare Danez.
De cealaltă parte, China este satisfăcută, în mare parte, cu rolul pe care îl are în acest moment în regiunea arctică.
Beijingul a trecut printr-o perioadă în care implicarea sa în Arctica devenise „prea agresivă”, după ce s-a declarat un „stat aproape arctic” și a dezvăluit planurile sale pentru crearea unui „Drum Polar al Mătăsii”.
După ani de zile în care și-a extins influența în regiune (statut de observator în Consiliul Arctic, stații de cercetare în Svalbard, Suedia și Islanda), China a apelat la o „retragere tactică” din Arctica, potrivit lui Sorensen.
Rusia și China văd Arctica în două moduri fundamental diferite: Beijingul consideră că regiunea ar trebui să poată fi exploatată de toate țările, în timp ce Moscova insistă ca doar statele arctice să determine politica regiunii.
Prin proiectul „Drumul Polar al Mătăsii”, oficialii ruși au simțit că țara lor devine un simplu spațiu de tranziție pe ruta care leagă China de Europa. Nevoia – mai mult decât încrederea – a creat o relație tranzacțională între China și Rusia, păstrând o urmă de suspiciune.
Moscova se teme în continuare de spionajul chinezesc în Arctica, pe care Beijingul l-ar desfășura cu ajutorul companiilor miniere și centrelor de cercetare universitară, potrivit unui raport bazat pe un document al serviciilor de securitate din Rusia.
„În acest moment, există un simplu interes complementar”, a evidențiat Sorensen. „Când nu va mai fi cazul, rușii vor găsi modalități de a lucra cu state diferite de China sau, chiar, vor apela din nou la celelalte state arctice.”
Nu este un scenariu abstract. Când Trump și Putin s-au văzut la summitul din Alaska în 2025, oficialii de la Beijing au început să se teamă de potențialele consecințe ale acelei întâlniri.
Rusia rămâne poarta Chinei spre Arctica
Deocamdată, Rusia rămâne poarta Chinei spre Arctica – o poartă care depinde tot mai mult de susținerea Beijingului.
Capacitatea Rusiei de a naviga prin partea de est a Rutei Mării Nordului (NSR) este constrânsă de limitele flotei sale de spărgătoare de gheață, care au fost afectate de sancțiuni, și de condițiile dificile din această zonă. Aici, China joacă un rol esențial.
Beijingul consideră Arctica o locație ideală pentru dezvoltarea dronelor subacvatice și a celor capabile să funcționeze în medii cu temperaturi foarte joase. Expertiza Rusiei în navigarea unor medii de acest gen este indispensabilă pentru China.
„Dacă te uiți după nave rusești și chinezești undeva în Arctica, le vei găsi în jurul insulelor Aleutine și în Marea Bering, care se află exact la granița Statelor Unite, în zona economică exclusivă și în zona de identificare a sistemelor de apărare antiaeriană”, a explicat Boulegue.
În această zonă, Rusia și China au organizat exerciții militare cu bombardiere și patrule navale comune, în urma cărora vase ale Pazei de Coastă Chineze au intrat în Oceanul Arctic prin Strâmtoarea Bering.
„China încearcă să rămână în relații bune cu Rusia, să nu intre în zone sensibile, dar și să își atingă propriile obiective, care ar putea fi diferite de cele ale Rusiei”, a spus și Wishnick.
Limitele parteneriatului dintre Moscova și Beijing sunt cel mai clare în domeniul militar, acolo unde cooperarea este concentrată doar în Marea Bering, fiind absentă în mare parte din Marea Baltică și apele din jurul Groenlandei – zonele despre care se discută cel mai des în Occident.
În spatele exercițiilor militare comune și a acordurilor în energie, se ascunde o relație bazată pe constrângeri mutuale mai mult decât pe o aliniere reală a intereselor: Rusia are nevoie de investițiile și piețele de export chineze, după ce sancțiunile occidentale au izolat-o, în timp ce China se mulțumește să își consolideze prezența în regiune, promovând politicile cât mai prietenoase față de Beijing.
„Rusia are nevoie să exporte și China are nevoie să importe”, a explicat Sorensen. „Cooperarea lor este reală, dar tranzacțională, ținută în viață de interesele care se suprapun – momentan.”
Editor : Raul Nețoiu