
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat vineri seară, într-o conferință de presă susținută la sediul MApN după incidentul în care o dronă de proveniență rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din Galați, că România nu dispune în prezent de capabilități dedicate de luptă anti-dronă, însă a accelerat în ultimele luni programele de înzestrare și a solicitat sprijinul NATO pentru acoperirea acestui deficit. Oficialul a explicat că drona nu a fost doborâtă deoarece zbura la joasă altitudine deasupra unei zone populate și a anunțat că Alianța a aprobat încă din februarie solicitarea României pentru capabilități suplimentare pe flancul estic, dar că acestea nu au ajuns încă în țară. Potrivit acestuia, Ministerul Apărării va semna opt proiecte de înzestrare, inclusiv pentru sisteme moderne de combatere a dronelor, despre care a afirmat că reprezintă unele dintre cele mai importante investiții realizate de Armata Română în ultimele două decenii.
Actualizare 21.45 Ministrul interimar al Apărării a afirmat că în spațiul public au fost create așteptări care nu corespund capacităților reale de care dispune în prezent Armata Română.
„Politicienii au creat așteptări nerealiste: nu, nu avem capabilități de luptă anti-dronă.”
Radu Miruță: Nu pierdem niciun ban din SAFE
Referindu-se la programul SAFE, Radu Miruță a prezentat stadiul proiectelor de înzestrare aflate în derulare și a precizat că majoritatea au fost finalizate.
„Avem termen mâine privind achizițiile individuale. Am avut 11 proiecte de achiziții individuale. Unul din ele privind arma de asalt s-a mutat la MAI. Iar unul privind transportoarele blindate Piranha a avut un preț de achiziție dublu, fiind respins. Restul de 8 proiecte au fost finalizate.”
Ministrul a anunțat că documentele pentru aceste proiecte urmează să fie semnate în cursul serii.
„Vom semna în seara asta ultimele contracte.”
Potrivit acestuia, fondurile disponibile prin SAFE vor fi utilizate integral, inclusiv prin realocarea unor sume către alte programe de înzestrare.
„Ce am promis, că nu pierdem niciun ban din SAFE, e adevărat. Salvăm șantierul naval de la Mangalia, 8,31 milioane de euro pentru Piranha au fost redistribuiți pentru achiziționarea mașinăriei de luptă a infanteriei”, a declarat Radu Miruță.
„Am semnat contracte istorice pentru lupta anti-dronă”
Actualizare 21.39 Ministrul interimar al Apărării a susținut că în ultimele luni au fost făcuți pași importanți pentru modernizarea capacităților de apărare ale României și a dat asigurări că populația este protejată de structurile militare.
„Eu mă uit în ochii românilor și le spun că ce a fost comandat în ultimele 6 luni de zile de către Armata Română nu s-a comandat în 20 de ani.”
Radu Miruță a precizat că niciun sistem de apărare nu poate acoperi toate scenariile posibile, însă deciziile sunt luate pe baza evaluărilor specialiștilor militari.
„Am spus întotdeauna că nu există capabilități care să acopere toate scenariile. Pe analize militare considerăm că riscul este mai mare.”
Ministrul interimar al Apărării a afirmat că cetățenii sunt protejați de capacitățile actuale ale Armatei Române și a subliniat amploarea investițiilor recente în domeniul apărării anti-dronă.
„Românii vor fi în deplină siguranță raportat la capacitățile de apărare ale Armatei Române. Am semnat contracte istorice pentru lupta anti-dronă.”
„Dronele rusești vin noaptea, dărâmă blocuri. Noi nu luptăm cu PowerPoint”
Actualizare 21.35 Întrebat de ce România nu folosește mai mult tehnologia care poate fi produsă local pentru combaterea dronelor, ministrul interimar al Apărării a susținut că autoritățile au început deja să testeze soluțiile dezvoltate de companiile din domeniu și că prioritatea este identificarea unor sisteme care funcționează în condiții reale.
„Ce dovadă mai clară că apelăm decât că, pentru prima oară, Armata Română și NATO au invitat toate firmele pentru a demonstra și testa aceste soluții și chiar în câmp deschis. Avem nevoie de orice soluție funcționează, dar nu de PowerPoint și PDF.”
Radu Miruță a subliniat că amenințarea reprezentată de drone necesită echipamente testate și operaționale, nu doar proiecte prezentate teoretic.
„Dronele rusești nu vin din PDF, vin noaptea, dărâmă blocuri. Noi nu luptăm cu PowerPoint!”
Ministrul interimar al Apărării a afirmat că România a făcut deja achizițiile necesare și a apelat ulterior la sprijinul aliaților din NATO pentru a acoperi perioada până la livrarea echipamentelor comandate.
„Când am văzut că ne lipsesc lucruri și e pericol, am comandat, când am văzut că durează livrarea, am mers la nivel de aliat. Acum trebuie doar ca țările aliate să își arate sprijinul”, a declarat Radu Miruță.
„Acum așteptăm ca solicitarea să ne fie deservită. Până atunci, ne descurcăm cu ceea ce deținem în momentul prezent. Am făcut tot ce ține de noi”, a spus el.
„Ministrul Miruță nu a semnat acest contract, era semnat înainte”
Actualizare 21.30 Întrebat despre informațiile potrivit cărora nu ar fi fost semnată aprobarea pentru armamentele livrate de compania Rafael Advanced Defense Systems, ministrul interimar al Apărării a respins aceste afirmații și a precizat că documentele erau deja semnate înainte de preluarea mandatului său.
„Nu este adevărat. Ministrul Miruță nu a semnat acest contract, era semnat înainte.”
Radu Miruță a explicat că discuțiile au vizat oportunitatea continuării comenzii în contextul constrângerilor bugetare existente la acel moment.
„A venit însă întrebarea dacă dăm drumul la această comandă, într-o perioadă în care bugetul nu era aprobat”, a declarat ministrul interimar al Apărării.
Actualizare 21.26 Ministrul interimar al Apărării a susținut că, în condițiile și cu mijloacele disponibile în momentul incidentului, decizia de a nu deschide focul asupra dronei a fost cea corectă.
„Cu acele capabilități avute la dispoziție azi-noapte, decizia cea mai bună a fost să nu se tragă din avioanele F-16 către municipiul Galați”, a declarat Radu Miruță.
Oficialul a afirmat că Armata Română a făcut progrese importante în ultimele luni în ceea ce privește dezvoltarea capacităților de apărare împotriva dronelor.
„Acum șase luni nu vorbeam de Merops, în șase luni Armata a reușit un miracol: să achiziționeze capabilități pe care le avem în aceste momente.”
Ministrul interimar al Apărării a adăugat că România se numără printre primele state care au început să contracteze astfel de sisteme.
NATO a aprobat cererea României, dar capabilitățile anti-dronă nu au ajuns încă
Actualizare 21.20 Ministrul interimar al Apărării a declarat că România a făcut deja demersurile necesare pentru achiziția unor capabilități moderne de apărare împotriva dronelor, însă acestea vor fi livrate abia în următorii ani.
„Am cerut, am introdus în SAFE proiectele respective. România e în legitimitate să facă acest lucru la nivel NATO. E un timp de livrare: 2027-2028”, a spus ministrul.
Potrivit acestuia, autoritățile române au solicitat aliaților o soluție temporară până la sosirea echipamentelor contractate.
„Solicităm așadar să existe un transfer de capabilități pentru România”, a afirmat Miruță.
Ministrul a precizat că a discutat acest subiect și cu comandantul suprem al forțelor aliate din Europa.
„Pe 2 și 3 iunie, comandantul suprem al forțelor armate în Europa mi-a spus că va exista o discuție pentru ca aceste capabilități să intre în dezvoltarea Armatei la nivelul Dobrogei”, a declarat acesta.
De ce nu a fost doborâtă drona care a lovit blocul din Galați
Referindu-se la incidentul din Galați, Miruță a explicat de ce drona nu a fost doborâtă după intrarea în spațiul aerian românesc.
„A fost 4 minute în spațiul aerian, avioanele de vânătoare au primit aprobare să tragă, dar drona zbura prea jos într-o zonă populată”, a spus ministrul.
Acesta a adăugat că piloții aveau posibilitatea să intervină doar dacă traiectoria aparatului de zbor s-ar fi modificat.
„Puteau trage doar dacă drona schimba traiectoria spre sus, dar asta nu s-a întâmplat.”
Radu Miruță a vorbit și despre sistemul Merops, utilizat pentru detectarea unor astfel de amenințări.
„Cu privire la sistemul nou, cu performanțe majore, Merops a fost integrat pentru zona Dobrogei, însă nu acoperă toate zonele”, a declarat ministrul interimar al Apărării.
El a subliniat că resursele disponibile în prezent sunt limitate.
„Capabilitățile de luptă anti-dronă sunt rare și insuficiente pentru a acoperi absolut toate zonele.”
„De azi vom avea noi proiecte pentru apărare semnate”
Actualizare 21.13 Acesta a declarat că România încearcă să recupereze întârzierile acumulate în ultimii ani în ceea ce privește capabilitățile de apărare împotriva noilor tipuri de amenințări.
„De 20 de ani ne lipsesc. De azi vom avea noi proiecte pentru apărare semnate.”
Ministrul Apărării a precizat că, după incidentul de la Galați, au avut loc consultări la cel mai înalt nivel cu partenerii și aliații României.
„La prima oră am vorbit cu Mark Rutte, apoi a fost convocat CSAT, iar la 19.00 am avut convorbire cu comandantul suprem al forțelor armate în Europa.”
Citește și: Radu Miruță: România va semna opt proiecte pentru unele dintre cele mai moderne sisteme anti-dronă din lume
El a subliniat că România a solicitat NATO capabilități suplimentare pentru a putea răspunde eficient amenințărilor reprezentate de drone.
„Am transmis NATO o listă cu capabilități pentru ca Armata Română să poată lupta eficient contra dronelor.”
Radu Miruță a precizat că solicitarea a fost aprobată la nivel aliat la începutul acestui an.
„Pe 6 februarie 2026, comandantul suprem al forțelor armate în Europa ne-a aprobat lista, s-a emis ordin în NATO pentru ca capabilitățile cerute să intre pe flancul estic.”
Potrivit ministrului, după emiterea ordinului, urmează ca statele membre ale Alianței să își asume furnizarea echipamentelor solicitate.
„După ce ordinul a fost aprobat, urmează ca țările NATO să se ofere pentru a furniza cele cerute. Acest lucru încă nu s-a întâmplat.”
Actualizare 21.10 Radu Miruță a declarat că incidentul de la Galați este unul „nedorit”, dar despre care trebuie discutat deschis, inclusiv în privința limitelor actuale ale capacităților de apărare ale României.
„A fost o zi lungă, e un eveniment nedorit, dar trebuie vorbit foarte deschis despre el, despre ce avem, ce nu avem, ce putem.”
Ministrul Apărării a declarat că actualele capabilități ale Armatei Române au fost concepute pentru alte tipuri de amenințări.
„Trebuie pornit de la faptul că Armata Română e proiectată pentru obiecte mari care zboară la altitudini mari. Am găsit o echipă ce muncea ca acest lucru să fie schimbat.”
Ministrul a afirmat că MApN a continuat programele de înzestrare pentru combaterea amenințărilor reprezentate de drone.
„Pentru că nu aveam capabilități în dotare pentru drone sau apărarea contra lor în exclusivitate, am mers mai departe cu programele SAFE pentru înzestrarea Armatei cu tehnologie modernă împotriva dronelor: pentru observarea pe radare a obiectelor mici, care zboară la altitudini mici.”
„Dacă aveam asta azi, situațiile astea nu ar fi existat”, a adăugat Radu Miruță.
Știrea inițială
Potrivit informațiilor prezentate până acum de autorități, drona a intrat în spațiul aerian al României în timpul unui atac lansat de Rusia asupra infrastructurii portuare din zona ucraineană Reni.
Aparatul de zbor s-a prăbușit pe un bloc din Galați, provocând o explozie și un incendiu. Două persoane au fost rănite în urma incidentului.
Ministrul interimar al Apărării a declarat că aparatul de zbor a fost urmărit de sistemele Armatei timp de aproximativ patru minute, însă nu a putut fi doborât fără riscul producerii unor victime sau pagube în oraș.
Miruță a precizat că România a solicitat încă din luna februarie, prin NATO, capabilități suplimentare de apărare anti-dronă pentru zona Dobrogei și a anunțat că Ministerul Apărării urmează să semneze opt proiecte de înzestrare destinate combaterii unor astfel de amenințări. Oficialul a subliniat că autoritățile nu pot ști cu certitudine dacă dronele lansate în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii ucrainene vor intra sau nu în spațiul aerian al României.
Acesta a mai afirmat că în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării nu a fost luată decizia activării Articolului 4 al Tratatului NATO. În schimb, potrivit acestuia, s-a decis continuarea discuțiilor în cadrul Consiliului Nord-Atlantic pentru ca statele aliate să răspundă solicitării României și să trimită temporar capabilități anti-dronă până la livrarea echipamentelor deja contractate de autoritățile române.
Citește și:
- Nicușor Dan, la Galați: O dronă lovită deasupra Ucrainei și-a modificat traiectoria. Președintele, huiduit de cetățeni: „Demisia!”
- Vladimir Putin, prima declarație despre drona rusească prăbușită în Galați: Rusia e pregătită să facă o anchetă
Editor : Ș.A.

