Telefoanele mobile ar putea fi interzise complet în școli, inclusiv în pauze. Proiectul de lege a fost depus la Camera Deputaților

0
1
telefoanele-mobile-ar-putea-fi-interzise-complet-in-scoli,-inclusiv-in-pauze.-proiectul-de-lege-a-fost-depus-la-camera-deputatilor
Telefoanele mobile ar putea fi interzise complet în școli, inclusiv în pauze. Proiectul de lege a fost depus la Camera Deputaților

Telefoanele mobile ar putea fi interzise complet în școli, inclusiv în timpul pauzelor, potrivit unui proiect de lege depus la Camera Deputaților. Inițiativa legislativă obligă unitățile de învățământ să interzică folosirea dispozitivelor electronice de către elevi pe toată durata programului școlar și prevede amenajarea unor spații speciale pentru depozitarea acestora.

Proiectul stabilește că telefoanele ar putea fi confiscate temporar dacă regulile sunt încălcate. Inițiatorii susțin că măsura ar putea crește atenția elevilor la ore și ar încuraja socializarea dintre copii.

Unii elevi spun că interdicția i-ar putea ajuta să fie mai atenți în timpul cursurilor și să comunice mai mult cu cei din jur.

Psihologul Lidia Bârsanu a afirmat că limitarea accesului la dispozitive electronice poate avea și efecte pozitive asupra relațiilor dintre elevi.

„Restricționarea acestor dispozitive nu face altceva decât să învețe copilul să relaționeze cu cei din jur, le dezvoltă empatia și așa mai departe, automat, și apartenența la grup. (…) Pot să apară la cei care sunt restricționați, în primă fază, o ușoară anxietate, frustrare”, a declarat aceasta.

Există însă și părinți care se opun unei interdicții totale și consideră că telefoanele sunt necesare pentru a putea păstra legătura cu copiii lor pe durata programului școlar.

„În mod surprinzător, au existat părinți care au fost extrem de reticenți la această soluție de interzicere a telefoanelor, pentru că, deși sunt de acord ca în timpul orelor să nu le folosească, părinții își doresc foarte mult să aibă telefonul la ei în timpul pauzelor și la școală”, a declarat Cristina Goanță, director al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”.

Pe lângă interzicerea telefoanelor, proiectul mai prevede extinderea sistemelor de supraveghere video în unitățile de învățământ și consilierea psihologică obligatorie pentru elevi.

Editor : Ș.A.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.