
În luna mai, Forțele Armate ale Ucrainei au efectuat un număr record de atacuri asupra infrastructurii petroliere din Rusia de la începutul războiului la scară largă. Din această cauză, țara s-ar putea confrunta cu un deficit de combustibil chiar în plin sezon turistic, scrie Bloomberg, potrivit Novaia Gazeta Europe.
Potrivit agenției, în luna mai Ucraina a atacat cel puțin de 16 ori instalații rusești de producție a combustibilului. Opt dintre cele mai mari zece rafinării de petrol din Rusia au fost lovite de drone, iar unele obiective au fost atacate de mai multe ori consecutiv.
Analistul economic al publicației „Novaia-Europa”, Denis Morohin, menționa că, la data de 28 mai, 11 rafinării din Rusia fie nu funcționau, fie operau la mai puțin de jumătate din capacitate.
În total, conform calculelor Bloomberg, în decursul lunii au fost lansate cel puțin 30 de atacuri asupra infrastructurii petroliere rusești — mai multe decât în orice altă lună de război.
Pe fondul acestor atacuri, procesarea petrolului în Rusia a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii 16 ani. Potrivit estimărilor „Novaia-Europa”, la 20 mai era afectată aproximativ 32% din capacitatea de rafinare a petrolului din Rusia, care asigură circa 28% din producția de benzină a țării.
Până la sfârșitul lunii mai, livrările zilnice de benzină AI-95 către partea europeană a Rusiei au scăzut la aproximativ 5.000 de tone pe zi — circa o treime din nivelul înregistrat anul trecut, scrie Bloomberg.
Publicația notează că Rusia este încă departe de criza combustibilului din 2023, iar întreruperile semnificative sunt observate doar în anumite teritorii, în principal în regiunile anexate ale Ucrainei. De asemenea, prețurile la combustibil au crescut doar moderat: costul mediu al benzinei a crescut cu puțin peste 2 ruble de la începutul anului.
Editor : A.R.

