Un șofer austriac de 21 de ani a rămas fără permis după ce a fost prins cu 211 km/h în Mehedinți

0
2
un-sofer-austriac-de-21-de-ani-a-ramas-fara-permis-dupa-ce-a-fost-prins-cu-211-km/h-in-mehedinti
Un șofer austriac de 21 de ani a rămas fără permis după ce a fost prins cu 211 km/h în Mehedinți

Un șofer în vârstă de 21 de ani, cetățean austriac, a fost prins de polițiștii rutieri circulând cu 211 km/h pe un drum din județul Mehedinți. Tânărul a fost amendat cu peste 4.000 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 120 de zile.

Potrivit polițiștilor, șoferul a fost oprit în trafic după ce aparatul radar a înregistrat că acesta circula cu o viteză excesivă între localitățile Rogova și Vânju Mare.

Pentru abaterea comisă, tânărul a primit o amendă în valoare de 4.050 de lei. Totodată, permisul de conducere i-a fost suspendat pentru o perioadă de 120 de zile.

Polițiștii din Mehedinți au desfășurat, în weekend, mai multe acțiuni pe drumurile naționale și județene din județ pentru depistarea șoferilor care nu respectă limitele legale de viteză.

În urma controalelor, 13 șoferi au rămas fără permisele de conducere după ce au fost surprinși circulând cu viteză excesivă.

Editor : Ș.A.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.