
Un membru al juriului Eurovision din Republica Moldova, artistul Pavel Orlov, vine cu noi explicații despre punctajul mic acordat reprezentantei României, Alexandra Căpitănescu, în urma scandalului de amploare care a dus la demsia șefului televiziunii publice de la Chișinău. El spune că juriul trebuia să fie imparțial și să nu judece după criterii de naționalitate. Dar Orlov fost criticat în presa din Moldova și pe rețelele sociale pentru că a refuzat să vorbească în română în interviuri televizate, deși înțelege limba.
Orlov, care a fost finalist în competiția națională Eurovision din Republica Moldova, spune că una dintre regulile pentru jurizare a fost aceea că „nu este permis să acorzi prioritate unui participant pe criterii naționale”.
„Nu vreau și nu pot încălca regulile. Nu sunt politician, nici geostrateg și nu evaluez artiștii după naționalitate, gen sau alte criterii, deoarece acest lucru este strict interzis de regulamentul concursului”, a scris el pe Facebook.
„Am absolvit 7 ani de școală muzicală (Liceul „Gogol”), 4 ani de colegiu muzical la clasa de chitară și 5 ani de studii superioare muzicale la clasa de canto. În total, am dedicat 16 ani din viața mea exclusiv educației. În total, activez în industria muzicală de 22 de ani”, a continuat el.
„18 țări nu au acordat niciun punct României, iar alte 6 țări au oferit mai puțin de 3 puncte – juriile lor sunt, de asemenea, incompetente?”, a mai spus Orlov.
El a răspuns și acuzațiilor că a vorbit în rusă, deși înțelegea întrebările puse în limba română: „În ceea ce privește faptul că nu cunosc limba română: înțeleg limba română, deoarece m-am născut și am crescut la Chișinău într-o familie rusofonă – așa s-a întâmplat din punct de vedere istoric. Nu eu mi-am ales limba sau familia”.
„Sunt insultat și umilit, iar din această cauză suferă și familia mea. Sunt tatăl mai multor copii. Și toate acestea pentru faptul că am votat imparțial? Eu nu reprezint opinia întregului popor moldovenesc – pentru asta există votul publicului. Juriul trebuie să fie imparțial, altfel nu își are rostul. Trăim într-o țară civilizată, în care nu ar trebui să fie considerat normal să îți susții punctul de vedere insultând onoarea și demnitatea oponentului”, a conchis el.
România a primit doar 3 puncte din partea juriului Republicii Moldova la Eurovision 2026, deși publicul din țara vecină a oferit, de fapt, 12 puncte. Diferența dintre cele două voturi a surprins-o inclusiv pe prezentatoarea din Republica Moldova care a anunțat rezultatele. Margarita Druță a spus, într-un clip postat pe TikTok, că decizia juriului a șocat-o, mai ales în contextul în care piesa României a fost apreciată de public.
Editor : M.B.

